Remus

Ţi-a părut rău, când a trebuit să pleci;
Dar crucea din os, ce ne leagă pe veci,
Te-a întors! Dar nu te-a adus fericit;
Din motiv, de noi, neştiut, de tine, nedorit.

Veneai rar în Lenin, deşi puteai veni;
Aici e locul tău şi tu o ştii;
Mă bucur că nu v-aţi mutat,;
Însă, din păcate, eu am plecat!

Poate că atunci când voi reveni,
Tu şi Atti, plecaţi de tot, veţi fi!
Ne-am săturat să ne vedem din când în când;
Nu-i destul să ne avem numai în gând!

Visând, răbdând, îndurând şi sperând,
Că va veni acel moment când,
Pe veci vom fi împreună toţi, în curând?
Rând pe rând, văd curgând

Orele, zilele, lunile, ducând cu ele,
Toate momentele de fericire şi lăsându-le
În amintirile ce ne-au mai rămas, în acest impas!Nu pot să-ţi zic decât: „Bun rămas!”

Toader Marin – Róbert

Dăruieşte fără să primească;
Niciodată nu se ia la harţă;
Talentul încă nu şi l-a descoperit;
Face multe, încet, pană când a reuşit.

Este calm, lent, uneori rapid;
Şi foarte rar este grăbit.
Încă nu ştie să cucerească o fată;
Dar de bea o bere, sare pe toate de-odată!

E harnic, cinstit şi onest, n-am ce spune!
Dă şi nu mai cere de la lume.
E genul de om, care nu te lasă la greu;
Iar dimineaţa se trezeşte foarte greu!

Preferă să sară peste micul dejun,
Doar să mai doarmă un ceas bun.
Preferă să dea toţi banii în casă,
Decât să-şi cumpere vre-o haină frumoasă.
E un adevărat gentelman, nu te pui cu el!
Dacă vrei să îl laşi pe el
Să intre primul pe uşă, n-ai să poţi!
El stă la uşă până intră sau ies toţi.

Mersi dragul meu prieten, că m-ai ajutat!
Am râs, am plâns, lângă mine ai stat;
N-o să-mi iau rămas bun, de la tine, niciodată!
În mine trăieşti, să-mi aminteşti, cu a fost odată.



Timpul, banii şi lumea, ne despart;
În mii de locuri, trupurile ni le împart,
Dar împreună, noi vom fi pe veci;
Şi când vom avea mâinile reci!

Inimile noastre, reci, niciodată nu vor fi;
Dragoste, unul altuia, ne vom dărui;
Şi niciodată nu am să te iert,
Că eşti prietenul meu: Toader Marin – Róbert.

Umbre In Intuneric

Dragi prieteni buni,
Vă mai scriu încă o scrisoare,
Căci simt că mă doare.
Au trecut şase luni
Şi mă apasă această depărtare.

Simt că s-au schimbat prea multe
Şi am atâtea a vă spune…
Au rămas prea puţine
Acele momente neuitate,
Ce încă le ţin în mine.

Eu sunt aici şi aş vrea
Să fiu acolo, cu voi,
Dar umbre din întuneric mă trag înapoi…
Şi nicidecum nu aş putea
Să vă umplu ochii goi.

Oare va mai putea fi
Totul ca înainte ?
Oare toate aceste cuvinte,
De la mine vor porni
Fără să vă simte ?

Vă certaţi între voi…
Mai sunt lacrimi destule
Care ochii-mi o să umple ?
De ce acel “Noi” ,
Nu mai vrea să lupte ?

A trebuit să plec !
Oare-am luat cu mine tot ?
Simt că nu mai pot
Şi că veşnic am să regret,
Că la voi nu mă întorc…



Ne vedem foarte rar ,
Şi nu e deloc drăguţ,
Dar totuşi e plăcut ;
Inimile noastre de fericire tresar;Dar nimic nu va fi ca mai demult !

Skriciu

Te ştiu de doi ani şi ştiu ce-ţi poate capul!
Te-ai schimbat mult şi nu ca racul;
Ai devenit mai bun, un om cu suflet mare;
Păcat că orice om, defecte tot are!

Tu ştii să feliciţi pe oricine, pentru orice lucru neînsemnat,
Pentru orice lucru mic pe care l-a încercat;
El, chiar dacă nu a reuşit,
Tu reuşeşti să-l faci mai fericit.

Tu, dai putere altora de a zâmbi;
Însă, la fel de uşor, îi poţi necăji;
Ai putere mare de convingere;
Poţi crea în jur multă plăcere,

Dar poţi lăsa în urmă multă durere,
Ce niciodată nu-şi găseşte remediere!
Ai idei creative şi îndrăzneţe, de învingător;
Se vede, se simte, că eşti săgetător.

Am observat la tine, o nesiguranţă;
Şi te afişezi doar de la distanţă;
Dar un pic de ambiţie lungită,
Îţi poate face viaţa mai fericită.

Ştiu că nu ţi-e bine când eşti cu cineva certat;
Greşeşti în iubire, dar e adevărat,
Că de multe ori, degeaba eşti acuzat,
Şi luat drept vinovat;

Pe când tu, nimic rău n-ai alungat,
Spre vre-o fată sau vre-un băiat.
Eşti cel care mereu rupe tăcerea;
Cu distracţia înlocuieşti durerea.

Dar renunţi la un moment dat;
Când cea pe care o iubeşti te-a lăsat;
Tu nu mai faci lucruri interesante,
Şi noi rămânem cu idei stresante,

Enervante, rupte de orice realitate,
Şi ne pierdem în sobrietate.
M-ai ajutat, fără să te ajut;
Faci versuri, din durerile-ţi din trecut.

Te felicit şi îţi mulţumesc,
Ţi-am mai spus şi când glumesc:
Te urăsc, şi tu ştii asta;Mă urăşti şi cu asta – basta!

Adevărata realitate

Trăiesc înconjurat de unde de magnet,
Şi oameni cibernetici şi fără suflet,
Vorbim prin unde şi ultrasunete,
Şi înjurăm de la distanţă fără resentimente.

Nu mai există poeţi şi cărţi,
Doar internet, mess şi proşti,
Am înlocuit fereastra de la dormitor
Cu cea din calculator

Jucăm fotbal cu şase degete,
Şi toţi ieşim învingători,
E lumea perfectă, pentru voi,
Suntem nişte sclavi visători.

Facem muzică gata făcută,
Drept răsplată: descărcare gratuită.
Suntem multilateral dezvoltaţi;
Ne credem isteţi şi talentaţi.

Biserica e centrul de şedinţe
Singura biblie e mess-ul,
Mai fă o pomană spre veşnica pomenire,
Ca să se odihnească-n pace sufletul.

Puneţi taxe pe aer şi sicriu,
E bine să fiu mort, sau viu?
Pun bani la C.E.C. pentru mai târziuSă am bani pentru mormânt şi sicriu.